• Classic
  • Journal
  • Delia Kohut și povestea sărbătorilor de iarnă din Maramureșul de dincolo de Tisa

Delia Kohut și povestea sărbătorilor de iarnă din Maramureșul de dincolo de Tisa

1 month ago
799

Delia Kohut are 24 de ani şi este din Maramureşul din dreapta Tisei (Ucraina). A copilărit printre cântece, colinde și are povești aparte dintr-o zonă încărcată de tradiții și legende. Sărbătorile de iarnă și datinile din străbuni, horile și doinele le-a trăit și le trăiește la Slatina (în ucraineană Solotvino), un orășel din Maramureșul de Nord, Ucraina, care se află în imediata vecinătate a capitalei istorice a regiunii, Sighetu Marmației.

Localitatea este considerată una dintre cele mai pitorești așezări din Maramureșul din dreapta Tisei, atestată documentar încă pe la 1360, sub denumirea „Zlatina”, fiind cunoscută pentru minele de sare care au existat aici, resursă care explică și numele localității.

Așezată de-a lungul malului drept al Tisei, alături de celelalte treisprezece localități din regiunea Transcarpatia care alcătuiau, odinioară, Maramureșul „mare”, localitatea Slatina se remarcă prin cel mai mare număr de locuitori români din regiune. Populația sa este alcătuită din 60% români din cei aproximativ 10 000 de locuitori ai săi.

Până în 2020 satele româneşti din Transcarpatia erau împărţite în două raioane:

  • raionul Teaciv (numit și Teceu) cu o populație de circa 21300 de români în localitățile: Slatina, Apșa de Jos, Strâmtura, Podișor, Bouțu Mic, Bouțu Mare, Peștere, Cărbunești și Topcino;
  • raionul Rahiv (numit și Rahău) având în componența sa în jur de 10500 de români, cuprinzând localitățile Apșa de Mijloc, Biserica Albă, Plăiuț și Dobric;

De anul acesta toate aceste sate româneşti au format o Comună cu centrul în localitatea Slatina. Am făcut această introducere ca să înțelegem mai bine farmecul Maramureșului de dincolo de Tisa. Și acum să pornim pe urmele Deliei…

➡ Salut Delia. Povestește puțin despre tine

Nu prea îmi place să vorbesc despre mine, dar, pe scurt, mi-am efectuat studiile la Bucureşti, la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine (Universitatea din Bucureşti), după care am urmat un Masterat în Etnologie, Antropologie culturală şi Folclor în cadrul Facultăţii de Litere a aceleiaşi universităţi. În paralel am studiat Canto – Muzică Populară la Şcoala de Artă din Bucureşti. Am avut dintotdeauna o pasiune aparte pentru muzică şi folclor.

Am participat la câteva concursuri de muzică populară, unde am obţinut mai multe premii, dar activitatea mea muzicală s-a cam oprit aici. Cânt cu drag, însă nu am reuşit să-mi depăşesc teamă de a cânta în public. O altă pasiune a mea este fotografia, prin care încerc să surprind locuri, oameni, momente şi emoţii. Cochetez şi puţin cu dansul, am o slăbiciune pentru dansul Cubanez, Dominican şi Angolez. Îmi place să călătoresc, să descopăr culturi şi poveşti…

➡ Profilul tău e ca o carte de vizită despre promovarea Maramureșului. De unde aceasta pasiune?

Maramureşul a fost şi va fi întotdeauna parte din mine şi îl port în suflet oriunde m-aş afla. M-am născut aici, am crescut aici… m-a format ca om. Maramureşul nu necesită să fie promovat, numele său răsună până dincolo de hotare, iar cine a trecut pe aici este imposibil să nu fi sorbit din farmecul lui. Este un ţinut plin de încăpăţânare atunci când vine vorba de păstrarea tradiţiei şi a obiceiului, iar lumea de aici respiră prin simplitate şi este încărcată cu valori moştenite din străbuni.

➡ Știu că lucrarea ta de disertaţie a avut ca subiect promovarea tradițiilor din zona Maramureșului. Ce ai descoperit cand ai făcut cercetarea?

Uite că, din pasiunea pentru folclor, memoria culturală şi relaţiile interumane, am decis să îmi urmez studiile masterale exact în această direcţie. Inevitabil, cercetarea de la finele studiilor avea să fie despre Maramureş, mai exact despre o localitate din Maramureşul Istoric (din dreapta Tisei, Ucraina) – Slatina – orăşelul în care m-am născut, aflat în imediata vecinătate a capitalei istorice a regiunii, Sighetu Marmației.

Scopul cercetării a fost să aduc în lumină tradițiile legate de pregătirile pentru Crăciun în localitatea Slatina, apelând la memoria celor din localitate. Cercetarea a fost pentru mine o călătorie în timp, am stat cuminte şi am savurat poveşti, ceea ce mi-a amintit puţin de copilărie.
Într-o oarecare măsură cunoşteam fiecare detaliu ce ţine de pregătirea de dinaintea Crăciunului, dar am descoperit perspective diferite în context istoric diferit. Îmi era cunoscut faptul că pregătirea pentru Crăciun reprezintă un demers complex ce ţine de spaţiu şi timp, iar îmbrăcarea casei în haine de sărbătoare reprezintă un ritual aparte pentru maramureşeni.

Asupra casei s-a concentrat în permanenţă grija şi dorinţa de frumos a maramureşenilor, casa fiind un centru al lumii, un loc de reîntregire a familiei. Interiorul casei poartă amprenta opiniei comunităţii cu privire la „ce trebuie să cuprindă” şi „cum trebuie să fie amenajat”, deci constituie o reflectare a mentalităţii populare, omul reflectându-se în imaginea locului.

Ce nu ştiam eu însă a fost faptul că nu doar slătianul se pregătea pentru Crăciun. Concomitent, statul comunist era la fel de preocupat de această perioadă, stabilindu-și strategiile prin care să împiedice orice manifestare legată de tradițiile sărbătorii. Realizând cercetarea am descoperit că maramureşenii din Slatina au ținut dintotdeauna să transmită ceea ce au moștenit, să se asigure că cei care le urmează vor duce tradiția și specificul mai departe, în ciuda presiunilor din partea diferiților ocupanți politici.

➡ Știu că ai scris pe o piatră funerară o poezie ….altfel. În ce context ai scris-o și de ce în zona Sapanta exista acest cult “vesel” despre moarte?

Poate ai mai auzit că în Maramureş versul are un rol aparte. Maramureşeanul din cele mai vechi timpuri şi-a exprimat trăirile, bucuria, tristeţea, durerea şi dorul prin vers. Fie că a fost la coasă, fie că a fost la nuntă sau la înmormântare, maramureşeanul a creat în permanenţă versuri. De aici şi horile, strîgăturile, bocetele etc.

În familia mea, bunicii din partea tatălui au trăit şi ei prin vers, bunicul având şi un jurnal intitulat “Amintiri din armată”, pe paginile căruia își fac loc un număr de 1051 de poezii/strîgături. Îţi las aici una care îmi este tare dragă:

“Zece ani aș mai trăi
Doru’ mândrii de n-ar hi
Zece ani și-o lună-ntreagă
De n-ai hi, mândruță dragă”

Am cochetat şi eu puţin cu poezia, dar mai mult pentru mine. Nu mi-am exersat foarte mult această “moştenire maramureşeană”. Totuşi, în memoria bunicilor, care au avut un simţ al umorului aparte şi au luat viaţa aşa cum este ea, făcând haz de necaz, am primit sarcina de a le scrie pe piatra funerară. Atunci am decis că cel mai bine i-aş putea descrie printr-o poezie satirică, fiindu-mi inspiraţie Cimitirul Vesel din Săpânţa.

Cultul “vesel” despre moarte cred că este prezent în întreaga zonă a Maramureşului, având în vedere felul în care locuitorii acestui ţinut se raportează la moarte şi la viaţa de dincolo. Însă a fost scos în evidenţă anume în Săpânţa, datorită pictorului şi sculptorului Stan Ioan Pătraş. Acesta a fost realizatorul primei cruci cu paragraf ironic, luând astfel naştere Cimitirul Vesel din Săpânţa.

➡  Cum reușesc satele din Maramures sa fie conectate la modernitate dar sa păstreze si tradițiile intacte si de ce crezi ca s-a pierdut acest echilibru in alte zone?

Orice cultură, pe parcursul dezvoltării sale, cunoaște atât interes legat de tradițiile cuprinse în spațiul acesteia, cât și dezinteres. De multe ori, timpul are un rol marcant în ceea ce privește vitalitatea unei tradiții sau a unui obicei, existând riscul ca acestea să-și piardă rolul în planul prezent, să nu mai fie de actualitate. Astfel, tradițiile cunosc un moment de repaus până în momentul în care omul realizează golul care ar putea fi produs de pierderea acestora, recurgând la reconstituirea lor.

Satele Maramureşene au recurs voit sau mai puțin voit la adaptarea tradițiilor și obiceiurilor perioadei și mediului în care trăiesc. Desigur, a existat o perioadă în care modernitatea a avut efectele sale negative asupra portului tradiţional. Autenticul a fost închis în lada de zestre şi a început să apară portul care încerca o imitare falsă a celui moștenit, o înlocuire, aducând elemente ce ţin de spectaculos (mai multe „încrețituri”, „înflorituri”).

Astăzi, însă, asistăm la o întorsătură neașteptată și anume, la revenirea la ceea ce cunoaștem ca fiind autentic. Poate că prea multul, supraîncărcarea aceasta a dus la necesitatea revenirii la simplitatea şi modestia portului de odinioară. Maramureşenii au început să înţeleagă mai bine importanța păstrării moștenirii străbune care este echivalentul păstrării identității. Consider că este datoria noastră să avem grijă de tot ce este autentic și să readucem la lumină ceea ce s-a rătăcit în timp.

➡ Cum arata o zi din viata ta în Maramures?

Atunci când vin în Maramureş, mă simt cu adevărat acasă. Este o stare de bine pe care ţi-o transmit oamenii, locul, graiul. Iar cântecul maramureşean l-am îndrăgit de mic copil, crescând într-o familie în care zilele erau nelipsite de horile Fraţilor Petreuş. Întreaga familie alcătuiam o formaţie, fiecare cu talentul lui, unii mai pricepuţi în ale instrumentelor muzicale, alţii în ale dansului sau cântatului.

Să nu mai spun că, de mici, eu şi fratele meu ne prezentam la orice eveniment sau zi de sărbătoare în port maramureşean, de care eram tare mândri. Lucrurile nu s-au schimbat foarte mult de atunci, am mai crescut, dar dragostea faţă de muzica, portul şi tradiţiile maramureşene a rămas neschimbată. Iar zilele obişnuite în Maramureş vor fi întotdeauna nelipsite de hori. Oricând alinarea mi-o voi găsi prin cântec.

➡ Scrie-mi te rog câteva locuri/destinații mai putin cunoscute/promovate publicului larg si care merita vizitate din Maramures?

Fiecare sat din Maramureş are un farmec aparte şi o poveste a lui. Iar ca să descoperi acest spirit maramureşean trebuie doar să poposeşti prin ele, să stai de vorbă cu oamenii locului, să pui mâna pe un pahar de horincă şi pe o bucată de slănină. La un pahar de vorbă vei descoperi că Ionu’ din capătul satului deţine un cazan care merită văzut, iar Mărie a lu’ Ion o adevărată colecţie de cămeşi şi pânzături. Uite, ai găsit destinaţiile mai puţin cunoscute publicului larg şi care cu siguranţă merită vizitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow us

Social Media connect

Creative

Inspiratie
g
germania

MARIANA NASTASE – O poveste cu si despre fashion pe Instagram

Manafu scria prin 2019 despre Instagram si posta fotografia de mai jos pe blogul sau. Pe atunci erau in Romania peste 4.000.000 de conturi iar azi eu banuiesc ca cifra se apropie de 5.000.000 chiar daca prinde avant din urma...

2
Alexandrion

Adu magia de sarbatori in casa ta si traieste momente calde cu Alexandrion HOT!

3
cbd

La TIMISOARA avem prima cafenea cu focus pe CBD. Cand si in Bucuresti?

4
aplicatie

Lavinia Iancu și povestea unei aplicații cu aromă de cămine studențești – ReFEEL